Politia a facut duminica publice imaginile suprinse de radarul unui echipaj de la rutiera, in care se vede cum masina in care se afla prefectul judetului de Timis intra intr-o depasire riscanta.
Scena s-a petrecut in urma cu o saptamana, cand soferul prefectului Mircea Bacala a pus in pericol traficul, dupa cum spun politistii. In ciuda faptului ca seful sau a incercat sa-l acopere, doar soferul va fi sanctionat.
Incidentul s-a petrecut in judetul Timis, pe DN6, in apropiere de Topolovatu Mare. In imaginile surprinse de radarul politiei se vede cum masina in care se aflau cei doi oficiali depaseste coloana, pe linie dubla continua.
Soferul prefectului le face insitent semn cu farurile masinilor din fata lui. Una dintre ele trece rapid pe banda intai, evitand un impact. In cele din urma, masina oficialului revine pe sensul ei de mers.
La scurt timp, urmeaza un incident similar. Soferul prefectului intra din nou in depasire. E drept, de data aceasta, linia dintre sensuri este intrerupta, dar manevra ramane riscanta si e insotita de semnale repetate cu farurile, adresate celorlalti soferi.
Dupa cele doua incidente, soferul aflat la volanul masinii care ii transporta pe prefectul Mircea Bacala si pe nasul sau, deputatul Alin Popoviciu, nu a oprit la semnalele politistilor, asa ca acestia au pornit in urmarirea lui.
Conform comunicatului IPJ Timis, cand subalternul sau a tras pe dreapta, prefectul Mircea Bacala le-a spus agentilor ca se afla intr-o coloana oficiala, impreuna cu ministrul transporturilor, asa ca a fost lasat sa-si continue drumul.
Acest lucru a fost infirmat ulterior de politisti, dar singura masura pe care o vor lua va fi impotriva soferului, pe care il acuza ca a pus in pericol siguranta traficului. Subalternul prefectului va fi sanctionat contraventional si i se va suspenda permisul pentru 30 de zile.
No comments:
Post a Comment